≡ Menu

Medicină chineză: Teoria organelor Zang-Fu – Rinichii și vezica urinară

functii_rinichi_tcm

Rinichii reprezintă sediul voinţei şi depozitarul esenţei vieţii în medicina chineză. La nivelul acestora se regăsește atât propria esenţă vitală (sau esența vitală moștenită de la părinți), cît şi esența tuturor celorlalte organe vitale interne. Energia rinichilor stă la baza funcţiei de reproducere a organismului. De aceea afecţiuni de tipul sterilităţii, impotenţei și oligospermei pot fi asociate cu deteriorarea sănătății rinichilor.

Potrivit Suwen:

„La vârsta de paisprezece ani, femeia va începe să piardă sânge menstrual. Canalul ei Ren devine liber, iar qi-ul curge pe canalul Chong. Acesta este motivul pentru care menstruația devine regulată și femeia este capabilă de concepție …. La vârsta de patruzeci și nouă de ani, canalul Ren al unei femei devine deficitar, Qi-ul canalului devine slăbit și energia Chong este sărăcăcioasă, energia sexuală este epuizată, și menstruația se oprește, astfel încât corpul acesteia îmbătrânește și nu mai este în măsură să conceapă copii”.

Referindu-se la bărbați, acesta continuă:

„În ceea ce privește bărbații …. La vârsta de șaisprezece ani, Qi-ul rinichilor devine abundent, și aceștia începe să aibă energie sexuală, pot produce material seminal pe care îl ejaculează. Când au relații sexuale cu o femeie, pot contribui la concepție …. La vârsta de cincizeci și șase de ani Qi-ul ficatului începe să slăbească, tendoanele devin inactive, energia sexuală începe să curgă în afară, materialul seminal devine inadecvat, rinichii devin, astfel, slăbiți încât toate părțile corpului începe să îmbătrânească. La vârsta de șaizeci și patru de părul și dinții acestora au dispărut”.

Rinichii guvernează măduva osoasă. Medicina tradiţională chineză consideră creierul „o mare de măduvă produsă de rinichi”. De aceea, starea funcţională a rinichilor este reflectată în activitatea cerebrală. Când energia rinichilor slăbeşte, apar amnezii, ameţeli, stări de epuizare.

Rinichii controlează, de asemenea, oasele. Se spune că rinichii stochează esenţa vieţii şi produc măduva osoasă, așadar, au un rol activ în creşterea şi dezvoltarea sistemului osos.

==========================

Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00

ÎNSCRIE-TE AICI

==========================

Rinichii controlează elementul apă în organism şi asigură menţinerea echilibrului între fluidele corpului. Medicina tradiţională chineză consideră că, deşi respiraţia este controlată şi realizată de plămâni, totuşi sursa respiraţiei este în rinichi. De aceea, afecţiunile rinichilor pot duce la dispnee şi alte tulburări respiratorii.

Rinichii controlează „focul din poarta vieţii”, adică activitatea glandelor suprarenale. Esenţa rinichilor este Yin, iar esenţa glandelor suprarenale este Yang. Aceste două organe sunt în relație de co-dependență unul față de celălalt. Dacă energia glandelor suprarenale scade, apar simptome de aversiune faţă de frig, pierderi de conştiinţă, diaree matinală, membre reci.

Rinichii se deschid în anus şi uretră. Eliminarea de urină este controlată de rinichi. Poarta de ieşire spre exterior a rinichilor este urechea. Organul pereche al rinichilor este vezica urinară, care depozitează urina. Rinichii reprezintă partea internă a cuplului de organe, iar vezica partea externă.

Sursa: CulturalChina

***

Medicină chineză: Teoria organelor Zang-Fu – Rinichii și vezica urinară
Medicină chineză: Teoria organelor Zang-Fu – Splina și Stomacul
Medicină chineză: Teoria organelor Zang-Fu – Ficatul
Medicină chineză: Teoria organelor Zang-Fu – Inima
Medicină chineză: Teoria organelor Zang-Fu – Plămânii și Intestinul Gros
Medicină chineză: Teoria organelor Zang-Fu – Pericardul și Meridianul „Trei focare”

 

Facebook Comments

ddj2__.png

{ 4 comments… add one }

Leave a Comment