≡ Menu

Marele colaps al nutrienților

Atmosfera a început să schimbe în mod negativ proprietățile alimentelor pe care le consumăm. Și aproape nimeni nu conștientizează acest lucru.

Irakli Loladze este un matematician prin pregătire academică, dar acesta se afla într-un laborator de biologie când a dat peste enigma ce avea să îi schimbe cursul vieții. Se întâmpla prin 1998, pe vremea când Loladze era doctorand la Universitatea de Stat Arizona. Pe fundalul eprubetelor cu alge stralucitoare de un verde intens, un biolog i-a împărtășit acestuia și altor șașe absolvenți că oamenii de știință au descoperit ceva straniu în legătură cu zooplanctonul.

Zooplanctonul reprezintă organismele animale ce plutesc în oceane și lacuri și care se hrănesc cu alge, care în esență sunt niște plante de mici dimensiuni. Oamenii de știință au descoperit că pot influența creșterea mai rapidă a algelor prin creșterea nivelului de lumină primită, crescând astfel rezerva de hrană necesară zooplanctonului, care ar fi trebuit să înflorească deja. Dar nu a funcționat în acest fel. Când cercetătorii au oferit mai multă lumină algelor, acestea au crescut mai repede, iar micile vietăți aveau din ce în ce mai multă mâncare, dar la un anumit punct au început să lupte pentru supraviețuire. Acesta era un paradox. Mai multă mâncare ar trebui să conducă la o creștere mai mare. Cum ar putea creșterea numărului de alge să reprezinte o problemă?

Din punct de vedere tehnic, Loladze aparținea departamentului de matematică, dar acesta iubea foarte mult biologia și nu putea să nu se gândească la ea. Biologii aveau o teorie în legătură cu ce se petrecea : sursa suplimentară de lumină ajuta într-adevăr la o creștere mai rapidă a algelor, dar în final acestea conțineau mai puțini nutrienți vitali, necesari pentru dezvoltarea zooplanctonului. Prin accelerarea procesului de creștere, oamenii de știință au transformat de fapt alegele în mâncare nesănătoasă. Astfel, zooplanctonul avea asigurată suficientă hrană, dar aceasta era săracă în nutrienți, conducând la înfometarea micilor vietăți.

Loladze s-a folosit de pregătirea sa în domeniul matematicii pentru a putea măsura și explica dinamica dintre alge și zooplancton. Împreună cu colegii săi a conceput un model ce capta relația dintre o sursă de hrană și un oraganism animal ce depindea de respectiva hrană pentru a putea supraviețui. Au publicat primul articol în anul 2000. Dar Loladze era de asemenea captivat de răspunsul la o întrebare mult mai amplă, generată de acest experiment, și anume : Cât de mult s-ar putea extinde acest inconvenient de fapt?

Ceea ce m-a frapat este faptul că aplicațiile sale sunt mult mai extinse„, își reamintește Loladze într-un interviu. Este posibil ca aceeași problemă să afecteze iarba și vacile ? Dar oamenii și orezul ? „A fost un fel de monent de cotitură pentru mine când am început să mă gândesc la nutriția umană„, a precizat acesta.

În lumea exterioară, problema nu o reprezintă faptul că plantele primesc brusc mai multă lumină, ci faptul că au primit mai mult dioxid de carbon decât aveau nevoie timp de mai mulți ani de zile. Plantele au nevoie atât de lumină, cât și de dioxid de carbon pentru a se putea dezvolta. Dacă pe de o parte mai multă lumină conduce la o creștere mai rapidă, pe de altă parte algele vor avea valori nutriționale scăzute, rezultând alge de tip junk-food, ce prezintă un raport neadecvat între zaharuri și nutrienți. De aceea putem presupune că și creșterea procentului de dioxid de carbon poate cauza același efect. Iar acest fenomen poate apărea în cazul plantelor de pe întreaga planetă. Ce poate reprezenta acest lucru pentru plantele consumate de către oameni?

Ceea ce a descoperit Loladze este că oamenii de știință nu erau informați cu privire la acest aspect. Era deja bine cunoscut faptul că nivelul de dioxid de carbon din atmosferă era în creștere, dar academicianul a rămas uimit de cât de puține cercetări s-au efectuat în ceea ce privește impactul asupra calității plantelor pe care le consumăm. În următorii 17 ani, timp în care și-a continuat cariera în matematică, Loladze a parcurs toată literatura științifică în căutarea studiilor și informațiilor relevante. Toate rezultatele identificate de către acesta păreau să indice în aceeași direcție : efectul de junk-food pe care îl studiase în laboratorul din Arizona părea să se regăsească în câmpurile și pădurile din lumea întreagă. „Fiecare frunză și fiecare fir de iarbă de pe pământ produc din ce in ce mai multe zaharuri drept consecință directă a creșterii nivelului dioxidului de carbon„, precizează cercetătorul. „Suntem martorii celei mai mari injectări de carbohidrați în biosferă din toată istoria omenirii, o injectare ce diluează ceilalți nutrienți din rezerva noastră de hrană.

Acesta a publicat rezultatele obținute în urmă cu câțiva ani, alimentând temerile unui grup restrâns de cercetători, dar din ce în ce mai îngrijorați, ridicând tot mai multe semne de întrebare în legătură cu viitorul rezervei noastre de hrană. Este posibil ca dioxidul de carbon să prezinte un efect asupra sănătății umane pe care încă nu l-am luat în considerare? Răspunsul pare să fie pozitiv, iar pe parcurs i-a condus pe Loladze și pe alți cercetători în mod direct către cele mai dificile întrebări din profesia lor, inclusiv în legătură cu gradul de dificultate al efectuării cercetărilor într-un domeniu care încă nu există.

În ceea ce privește cercetările din agricultură, s-a descoperit de ceva vreme că multe dintre cele mai importante alimente ale noastre prezintă o valoare nutrițională din ce in ce mai scăzută. Analiza fructelor și legumelor relevă o scădere considerabilă a procentului de minerale, vitamine și proteine în ultimii 50-70 de ani. Cercetătorii au presupus în unanimitate că explicația este destul de simplă : „Am ales recolte și culturi în funcție de un randament mai mare, în detrimentul valorii nutriționale, iar recoltele cu o productivitate mai mare, precum brocoli, roșii, grâu, tind să fie mai sărace în nutrienți„.

În anul 2004, un studiu de referință în ceea ce privește cultivarea fructelor și legumelor a revelat faptul că totul, pornind de la proteine, la calciu, fier și vitamina C, a scăzut considerabil în cazul majorității recoltelor încă din 1950. Oamenii de știință au concluzionat că acest lucru ar putea fi explicat în mare parte de varietățile pe care alegem să le cultivăm.

Loladze și o mână de cercetători au început să bănuiască că este ceva mai mult în spatele poveștii și chiar însăși atmosfera poate fi responsabilă pentru schimbarea calității alimentelor pe care le consumăm. Plantele au nevoie de dioxid de carbon pentru a supraviețui, așa cum oamenii au nevoie de oxigen. Și in dezbaterile din ce în ce mai intense în legătură cu schimbările climatice, un lucru nu poate fi negat, și anume faptul că nivelul de dioxid de carbon din atmosferă este într-o continuă creștere. Înainte de revoluția industrială, atmofera conținea în jur de 280 părți de dioxid de carbon per milion. Anul trecut, planeta a depășit pragul îngrijorător de 400 de părți per milion; oamenii de știință prevăd probabil o creștere de până la 550 de părți per milion în următoarea jumătate de secol, adică o cantitate dublă față de cantitatea existentă când americanii au început să cultive pământul cu tractoarele.

Dacă sunteți cultivatori de plante acesta ar putea părea un lucru pozitiv. Toate aceste descoperiri sunt de asemenea un bun arsenal pentru politicienii care cauta motive să se îngrijoreze cât mai puțin de implicațiile schimbărilor de climă. Lamar Smith, președintele republican al Comisiei pentru Știință și Spațiu din Camera Reprezentanților, pledează pentru faptul că oamenii nu ar trebui să se îngrijoreze atât de mult de creșterea nivelului de dioxid de carbon, deoarece beneficiază plantele, iar ce este bun pentru plante, este de asemenea bun și pentru noi.

O concentrație crescută de dioxid de carbon în atmosfera noastră ar putea ajuta fotosinteza, care la rândul ei contribuie la o creștere mai rapidă a plantelor„, scria republicanul texan. „Aceasta ajută la obținerea unui volum ridicat de produse alimentare și o mai bună calitate a mâncării.

Dar, precum a demonstrat și experimentul cu zooplanctonul, un volum ridicat și o calitate mai bună s-ar putea să nu meargă mână-n mână. De fapt, ar putea chiar să fie legate invers proporțional. Oamenii de știință bănuiesc că răspunzător de acest efect ar fi nivelul crescut de dioxid de carbon, care accelerează fotosinteza, procesul care ajută plantele să tranforme radiațiile solare în mâncare. Acest lucru contribuie la creșterea plantelor, dar în aceleași timp conduce și la acumularea mai multor carbohidrați, precum glucoza, concomitent cu scăderea procentului altor nutrienți de care avem nevoie, precum proteine, fier și zinc.

În 2002, în timpul studiilor de cercetare post-doctorală din cadrul Universității Princeton, Loladze a publicat rezultatele unui studiu inovativ în revista de presă „Tendințe în Ecologie și Evoluție„, unde argumenta că nivelul în creștere al dioxidului de carbon și alimentația umană erau inextricabil legate printr-un schimb global ce afectează calitatea plantelor. În lucrarea publicată, Loladze se plangea de lipsa de informații relevante: printre miile de publicații referitoare la plante și nivelul crescut de dioxid de carbon pe care le-a revizuit, a dat peste una singură ce prezenta în mod specific felul în care era afectat echilibrul de nutrienți din orez, recoltă de care depinde hrana a miliarde de oameni. (Articolul, publicat în 1997, a scos la iveală o scădere a procentului de zinc și de fier)

Lucrarea lui Loladze a fost prima de acest gen care leagă impactul dioxidului de carbon asupra calității plantelor de nutriția umană. Dar de asemenea a ridicat mai multe semne de întrebare decât a furnizat răspunsuri, susținând că lipsesc câteva date fundamentale pentru cercetare. Dacă aceste schimburi nutriționale aveau loc deasupra și dedesubtul lanțului trofic, fenomenul ar trebui măsurat și analizat.

O parte a problemei, conform lui Loladze, se regăsește chiar în mediul pe care îl analiza. Pentru a se putea răspunde la întrebare, este nevoie de o înțelegere a fiziologiei plantelor, noțiuni de agricultură și nutriție, precum și de matematică. Acesta se putea ocupa de partea de matematică, dar era doar un tânăr academician ce încerca să se afirme, iar departamentele de matematică nu erau interesate în mod deosebit de a rezolva probleme ce țin de agricultură și sănătate umană. Loladze s-a zbătut să obțină fondurile necesare pentru a genera noi informații și a continuat să colecteze în mod obsesiv date publicate de cercetătorii din lumea întreagă. A încercat să ajungă în miezul problemei, vizând un post de asistent profesor la Universitatea Nebraska-Lincoln. Aceasta era o facultate prestigioasă de științe agricole, și părea să fie de bun augur, dar Loladze era tot un profesor de matematică. I s-a comunicat că își poate continua cercetările atâta timp cât putea obține finanțare pe cont propriu, dar s-a zbătut mult să reușească. Propunerile sale erau bazate prea mult pe matematică pentru a putea primi o bursă pe biologie, dar și conțineau prea multă biologie pentru a i se acorda o bursă pe matematică.
An după an, refuz după refuz„, precizează acesta. „Era atât de frustrant…Nu cred că oamenii conștientizează dimensiunea acestei descoperiri.

Nu doar în domeniul matematicii și al biologiei a fost trecut cu vederea acest aspect. Să afirmăm că este puțin cunoscut faptul că recoltele cheie devin din ce în ce mai puțin nutritive datorită creșterii nivelului de dioxid de carbon reprezintă o subestimare serioasă. Pur și simplu, subiectul nu este deloc tratat în agricultură, sănătate publică sau nutriție comunitară. Absolut deloc !

Multi experți de top în nutriție în legătură cu numărul crescut al studiilor referitoare la subiect au rămas perplexi și au cerut să vadă rezultatele cercetărilor. Un cercetător de renume în nutriție a afirmat că acest subiect prezintă interes, dar pe de altă parte a recunoscut că nu era deloc informat în legătură cu acestă problemă. Mi-a recomandat un alt expert, care de asemenea nu știa nimic referitor la acest subiect. Academia de Nutriție și Dietetică, o asociație ce reprezintă o armată de experți în nutriție din întreaga țară, m-a pus în legătură cu Robin Foroutan, un nutriționist specializat în medicina integrativă care, la rândul său, nu era familiarizată cu acest studiu.

Prezintă un interes deosebit, și într-adevăr, aveți dreptate, este un subiect ce nu a fost accesat până acum„, a scris Foroutan într-un e-mail, după ce a primit mai multe materiale pe tema respectivă. Aceasta a afirmat că i-ar plăcea să analizeze rezultatele mai multor studii, în mod special cele referitoare la modul cum o modificare subtilă ce generează o cantitate crescută de carbohidrați la nivelul plantelor poate afecta sănătatea publică.

Nu știm ce consecințe va avea în final o modificare minoră a procentului de carbohidrați în dietă„, afirmă aceasta, notând că tendința generală de a consuma mai mulți carbohidrați și amidon a fost asociată cu afecțiuni legate de regimul alimentar, precum obezitatea și diabetul. „În ce măsură ar putea contribui la acest rezultat o modificare în sistemul alimentar? Nu ne putem da seama încă.

Rugată să își exprime părerea în legătură cu acest subiect, Marion Nestle, profesor în nutriție la Universitatea New York, unul dintre cei mai cunoscuți experți din țară în nutriție, inițial a dat dovadă de scepticism referitor la acest concept, dar s-a oferit să cerceteze un dosar pe care îl deținea în legătură cu schimbările climatice.

După ce a revizuit dovezile, aceasta și-a schimbat părerea. „M-ați convins„, a scris într-un e-mail, cerând prudență în același timp. Nu este suficient de clar dacă epuizarea nutrienților din cauza nivelului de dioxid de carbon ar avea un impact semnificativ asupra sănătății publice. Trebuie să găsim mult mai multe dovezi, a afirmat aceasta.

Kristie Ebi, un cercetător de la Universitatea din Washington care a studiat legătura dintre schimbările climatice și sănătatea globală de mai bine de două decenii, este una dintre puținii oameni de știință din America îngrijorați de posibilele consecințe catastrofale ale dinamicii dioxid de carbon – nutriție, și aduce vorba despre acest subiect în fiecare prelegere a sa.

Este o problemă ținută secret„, precizează Ebi. „Faptul că pâinea mea nu mai posedă aceiași micronutrienți ca acum 20 de ani – cum să știi acest lucru?

După cum a observat și Ebi, legătura dintre dioxidul de carbon și nutriție a fost una prea lentă pentru a putea fi remarcată, așa cum i-a luat mult timp comunității academice pentru a începe să analizeze serios impactul climatului asupra sănătății umane. „Aceasta era înainte de schimbare,” precizează cercetătoarea. „Așa arată înainte de schimbare.”

Primele lucrările ale lui Loladze au generat anumite întrebări importante, la care este dificilă, dar nu imposibilă, găsirea unor răspunsuri. Cum este posibil ca un nivel ridicat de dioxid de carbon în atmosferă să influențeze creșterea plantelor? Cât de mult din scăderea procentului de nutrienți pe termen lung este cauzată de atmosferă și cât de mult de alți factori, precum cultivarea?

Este de asemenea dificil, dar nu imposibil, să se efectueze un experiment pe scară largă la nivelul fermelor, despre cum afectează plantele dioxidul de carbon. Cercetătorii folosesc o tehnică ce poate transforma un câmp întreg într-un laborator. Actualul standard de aur pentru acest tip de cercetare poartă numele de experiment FACE (aer curat îmbogățit cu dioxid de carbon), unde cercetătorii creează structuri deschise de mare amploare, care pulverizează dioxid de carbon în direcția plantelor dintr-un perimetru bine delimitat. Senzori de mici dimensiuni monitorizează nivelul de CO2. Când se degajează prea mult CO2 în afara perimetrului, mecanismul pulverizează mai mult în aer pentru a menține nivelurile stabile. Astfel oamenii de știință pot compara direct plantele respective cu cele care cresc în mod natural în apropiere.

Aceste experimente și altele asemănătoare le-au demonstrat cercetătorilor că plantele se schimbă în moduri semnificative atunci când acumulează niveluri crescute de CO2. În cazul tipurilor de plante cunoscute drept „C3”, care includ aproximativ 95% din totalitatea speciilor de pe pământ, inclusiv și pe cele pe care le consumăm în mod frecvent, precum grâu, orz, orez și cartofi, s-a descoperit că un nivel crescut de CO2 a condus la o scădere a procentului de minerale, precum calciu, potasiu, zinc și fier. Din datele pe care le-am înregistrat, care privesc modul în care plantele ar răspunde la tipul de concentrație de CO2 pe care o putem întâlni în decursul vieții, arată în medie o scădere de 8 procente în cazul mineralelor. Aceleași împrejurări au condus la o scădere semnificativă în unele cazuri a procentului de proteine al recoltelor C3, înregistrându-se o scădere de 6 procente în cazul recoltelor de grâu și una de 8 procente în cazul orezului.

La începutul acestei veri, un grup de cercetători a publicat primele studii, încercând să estimeze ce ar putea însemna aceste modificări pentru populația globală. Plantele reprezintă o sursă de proteine esențială pentru oameni în lumea în curs de dezvoltare, și până în anul 2050, se estimează că 150 de milioane de oameni pot suferi de un deficit de proteine, în special în țări precum India sau Bangladesh. Oamenii de știință au descoperit că o scădere a procentului de zinc, esențial pentru sănătatea mamelor și a copiilor, ar putea supune la risc 138 de milioane de persoane. Aceștia mai estimează că mai mult de un miliard de mame și 354 milioane de copii vor trăi în țări în care iodul din alimentație va scădea în mod semnificativ, ce ar putea avea drept consecință o exacerbare a anemiei, problemă de sănătate publică deja foarte răspândită în lumea întreagă.

Nu există previziuni pentru Statele Unite ale Americii, unde în cea mai mare parte, ne bucurăm de o dietă diversificată fără deficit de proteine, dar unii cercetători iau în calcul procentul crescut de zaharuri din plante și speculează că un schimb sistematic în cadrul acestora ar putea contribui pe viitor la ratele deja alarmante de obezitate și afecțiuni cardiovasculare.

Un nou și important studiu de cercetare privind nivelul de CO2 și nutriția plantelor este solicitat de către Departamentul de Agricultură al Statelor Unite ale Americii. Lewis Ziska, savant în fiziologia plantelor la Centrul pentru Cercetare în Agricultură din Beltsville, Maryland, caută răspunsul la anumite întrebări pe care Loladze le-a adresat pentru prima dată cu 15 ani în urmă, prin noi cercetări ce se axează pe nutriție.

Ziska a conceput un experiment ce a avut scopul de a elimina factorul complicat de înmulțire a plantelor : a decis să analizeze dieta albinelor.
Splinuța (Goldenrod), o plantă sălbatică ce este considerată buruiană, este extrem de importantă pentru albine. Înflorește destul de târziu în timpul sezonului, iar polenul său reprezintă o importantă sursă de proteine pentru albine, înainte de a a veni iarna cea aspră. Din moment ce splinuța este o plantă sălbatică, pe care oamenii încă nu au cultivat-o în tulpini noi, nu și-a schimbat cu mult proprietățile de-a lungul timpului, spre deosebire de grâu sau de porumb. Iar întâmplarea face ca Institutul Smithsonian să dețină în imensa arhiva istorică a sa sute de eșantioane de splinuță, datând din 1842, fapt care le-a oferit lui Ziska și colegilor săi o șansă de a analiza modul în care o plantă s-a schimbat de-a lungul timpului.

S-a descoperit că procentul de proteine al polenului de splinuță a scăzut cu o treime de la revoluția industrială, iar această schimbare apare concomitent cu o creștere a nivelului de CO2. Oamenii de știință au încercat să descifreze motivul pentru care numărul populațiilor de albine din lumea întreagă este în declin, amenințând multe recolte ce se bazează pe albine pentru polenizare. Studiul lui Ziska sugerează că o scădere a proteinelor înainte de venirea iernii ar putea reprezenta un factor adițional, ceea ce îngreunează supraviețuirea albinelor în fața altor factori de stres.

Ziska se îngrijorează că nu cercetăm toate modurile în care CO2 poate afecta plantele de care depindem atât de mult în prezent, mai ales luând în considerare faptul că retehnologizarea recoltelor durează destul de mult timp.

Rămânem în urmă din cauza capacității noastre de a interveni și începem să folosim uneltele agricole tradiționale, precum reproducerea, pentru a compensa,” precizează acesta. „În momentul de față durează de la 15 la 20 de ani pentru a putea pune în practică pe teren descoperirile din laborator.

Așa cum au descoperit Loladze și ceilalți cercetători, abordarea unor noi întrebări ce depășesc granițele câmpurilor științifice poate fi dificilă. Există numeroși specialiști în fiziologia plantelor ce analizează recoltele, dar cei mai mulți se axează pe studiul factorilor precum productivitatea și rezistența la paraziți, care nu au nimic de a face cu nutriția. Departamentul de matematică, așa cum descoperit Loladze, nu prioritizează cercetarea în domeniul nutriției. Iar studiul lucrurilor vii poate fi costisitor și lent : durează ani de zile și necesită sume de bani colosale pentru ca un experiment FACE să poată genera suficiente date pentru a putea trage niște concluzii relevante.

În ciuda acestor provocări, oamenii de știință analizează din ce în ce mai mult aceste întrebări, ceea ce înseamnă că am putea primi mai multe răspunsuri în anii ce urmează. Ziska și Loladze, care în prezent predă matematica la Facultatea de Științe ale Sănătății Bryan din Lincoln, Nebraska, colaborează împreună cu o coaliție de cercetători din China, Japonia, Australia și din alte părți ale SUA pentru a efectua un studiu de mare amploare ce analizează creșterea nivelului de CO2 și profilul nutrițional al orezului, una dintre cele mai importante recolte ale omenirii. Cercetarea acestora include și studiul vitaminelor, o componentă nutrițională importantă, care până la momentul prezent aproape că nu a fost analizată deloc.

Cercetătorii USDA au studiat varietăți de orez, grâu și soia pe care USDA le avea păstrate din anii 1950 și 1960 și le-au plantat în parcele pe teritoriul SUA, în zone unde alți oameni de știință au cultivat aceleași soiuri în urmă cu mai multe decenii, cu scopul de a întelege mai bine felul în care le afectează în zilele noastre nivelurile crescute de CO2.

Într-un câmp de cercetare USDA din Maryland, oamenii de știință conduc experimente ce includ studiul ardeiului gras, pentru a determina modul în care se schimbă proprietățile vitaminei C în prezența unui nivel crescut de CO2. De asemenea aceștia analizează și cafeaua pentru a vedea dacă există o scădere a procentului de cafeină. „Sunt o mulțime de întrebări,” a afirmat Ziska în timp ce îmi prezenta câmpul său de cercetare din Beltsville. „Pur și simplu ne aruncăm într-un domeniu cu care nu suntem familiarizați.

Ziska face parte dintr-un mic grup de cercetători care acum încearcă să evalueze aceste schimbări și să își dea seama ce înseamnă acest lucru pentru umanitate. Un alt om de știință cheie implicat în acest studiu este Samuel Myers, un doctor ce a devenit cercetător în domeniul schimbărilor climatice la Universitatea Harvard, și care conduce Alianța pentru Sănătate Planetară, un nou efort global de a conecta punctele dintre știința climatului și sănătatea umană.

Myers este de asemenea îngrijorat de faptul că nu se concentrează mai mult pe înțelegerea dinamicii CO2 – nutriție comunitatea cercetătorilor, din moment ce este o piesă esențială a unei imagini mult mai ample a modului în care astfel de schimbări ar putea afecta ecosistemele. „Acesta este vârful iceberg-ului,” precizează Myers. „A fost destul de dificil pentru noi să facem oamenii să înțeleagă cât de multe întrebări ar trebui să își pună de fapt.

În 2014, Myers și o echipă de cercetători au publicat un studiu amplu, bogat în date, în jurnalul Nature, ce includea evaluarea recoltele cultivate în mai multe regiuni ale Japoniei, Australiei și SUA , unde s-a demonstrat de asemenea că un nivel crescut de CO2 a condus la o scadere a procentului de proteine, fier și zinc. A fost pentru prima dată când o ediție a jurnalului a atras atenție din partea mass-mediei.

Este dificil să prezicem implicațiile schimbărilor globale ale climei asupra sănătății publice și ne așteptăm la multe surprize„, afirmă cercetătorii. „Descoperirea potrivit căreia un nivel crescut de CO2 în atmosferă scade valoarea nutrițională a recoltelor C3 reprezintă una dintre acele surprize pe care acum le putem prezice mai bine și astfel ne putem pregăti pentru ce va urma.

În același an, de fapt, chiar în aceeași zi, Loladze, care pe acea vreme preda matematica la Universitatea Catolică Daegu din Coreea de Sud, a publicat un articol propriu, rezultatul a mai mult de 15 ani de strâns date pe același subiect. Reprezenta cel mai amplu studiu din lume despre creșterea nivelului de CO2 și impactul său asupra nutrienților din plante. Lui Loladze îi place să descrie știința plantelor drept „gălăgioasă”, făcând referire la a pune in ordine date întortocheate, care fac dificilă detectarea semnalului pe care îl cauți. Noul set de date al acestuia era în sfârșit suficient de amplu pentru a vedea semnalul printre zgomote, pentru a putea detecta „schimbul ascuns”, după cum s-a exprimat Loladze.

Ceea ce a descoperit pe parcurs este că teoria sa din 2002, sau, mai degrabă suspiciunea puternică pe care încerca să o demonstreze, părea să fie confirmată. Peste aproape 130 de varietăți de plante și mai mult de 15000 de eșantioane colectate de pe urma experimentelor din ultimele trei decenii au arătat o scădere globală în medie de 8 procente a conținutului în minerale precum calciul, magneziul, potasiul, zincul și fierul. Procentul de carbohidrați a crescut în defavoarea mineralelor. Plante precum algele deveneau junk food.

Ce ar putea înseamna acest lucru pentru oameni, a căror principal aport alimentar este reprezentat de plante, abia începe a fi investigat. Cercetătorii care încearcă să găsească răspunsuri vor trebui să depășească obstacole precum un profit scăzut, ritmul lent și un mediu politic în care cuvântul „climat” este suficient pentru a deraia o conversație despre finanțare. Va necesita de asemenea construirea de noi legături în lumea științifică, o problemă pe care Loladze însuși o recunoaște în propria sa cercetare. Când lucrarea sa a fost publicată în sfârșit in 2014, acesta a făcut publică lista cu respingerile sale pentru burse de finanțare la secțiunea de mulțumiri.

Facebook Comments

ddj2__.png

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment