≡ Menu

10 Elemente de istorie chineză care au fost surse de inspirație pentru serialul Urzeala Tronurilor (II)

6. Robert Baratheon

Robert Baratheon, omul responsabil pentru răzvrătirea care a dus la detronarea Casei Targaryen de pe Tronul de Fier. După ce a asigurat tronul pentru el însuși, s-a dovedit rapid a fi un rege ineficient prin risipirea finanțelor, nașterea multor bastarzi cu posibile pretenții la Tronul de fier, și, în general, abandonarea regatului ce a decăzut constant, după.

Omologul său chinez: Împăratul Wenxuan din Qi-ul de Nord

Disprețul lui Robert Baratheon pentru activitatea de guvernământ ca rege și marea lui pasiune pentru alcool a fost identică, dacă nu chiar depășită, de către împăratul Wenxuan din Qi-ul de Nord.

5. Cersei Lannister

Cersei-gotCersei Lannister este unul dintre personajele cele mai cunoscute din ASOIAF. Vicleană, crudă, și manipulatoare, ea este o megalomană ucigașă, care reușește să preia puterea ca regină peste cele Șapte Regate, până când fiul ei, regele Tommen Baratheon, ajunge la vârsta majoratului. În esență, folosindu-și fiul ei ca pe o marionetă, ea aduce cele Șapte Regate la un pas de colaps prin propria ei vanitate și incompetență.

Omologul său chinez: Împărăteasa văduvă Cixi

==========================

Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00

ÎNSCRIE-TE AICI

==========================

Linia de imperială chineză a supraviețuit timp de 2132 de ani. La un capăt a fost Qin Shi Huang, unificatorul Chinei și fondator al dinastiei Qin. La celălalt a fost împărăteasa văduvă Cixi. Intrând în palat de la șaisprezece ani cu rol de concubină, Cixi a devenit o adevărată Împărăteasă zece ani mai târziu, când fiul ei în vârstă de cinci ani și-a asumat tronul. Domnia acesteia a fost o serie de dezastre fără precedent. La patru ani după moartea ei dinastia Qing s-a prăbușit cu o asemenea forță încât linia imperială 2000+ ani a fost întreruptă.

4. Aegon IV Targaryen

Mai popular menționat ca Aegon nevrednicul, Aegon IV Targaryen a fost, în primul rând, cunoscut pentru două lucruri: un apetit sexual insațiabil și procreerea unui număr mare de bastarzi.

Omologul său chinez: Împăratul Zhengde – 正德

Chiar și nevrednicul Aegon i-ar fi spus Împăratului Zhengde din dinastia Ming să tempereze lucrurile când vine vorba despre preocupările sale sexuale. El a decretat ca palatul său interior precum și locurile sale ocazionale de reședință, să fie asigurate permanent cu „un număr substanțial de servitori femei”. Mai multe informatii despre el gasesti aici.

3. Joffrey Baratheon

Oh, da, istoria chineză are propriul său Joffrey Baratheon. Asta este o afirmație destul de serioasă, având în vedere că Joffrey este unul dintre personajele cele mai disprețuite și mai urâte nu numai în ASOIAF, ci în toată ficțiunea modernă.

Omologul său chinez: Liu Ziye (劉子業)

În 465 CE, Liu Ziye a preluat tronul Liu Song dinastiei când avea șaptesprezece ani. Aproximativ un an mai târziu, a fost asasinat. Aparent predispus la acte de violență psihotice, Liu Ziye a fost atât de pasionat de crime, încât „toți funcționarii, indiferent dacă se aflau în interiorul sau în afara Curții Imperiale, erau în pericol de a-și pierde capetele.”

Sursa: TopTenz

Citește și: 10 Elemente de istorie chineză care au fost surse de inspirație pentru serialul Urzeala Tronurilor (I)

Facebook Comments

ddj2__.png

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment