≡ Menu

Harvard a dezvăluit un studiu RMN conform căruia meditația poate reface materia cenușie a creierului în 8 săptămâni

meditationSubiecții care au participat la un program de 8 săptămâni de meditație au demonstrat rezultate care au uimit chiar și pe cei mai experimentați neurologi de la Universitatea Harvard. Studiul a fost condus de o echipă de cercetători afiliați la Harvard cu baza la Massachusetts General Hospital, care a documentat prin RMN, pentru prima dată în istoria medicală, felul în care meditația poate produce schimbări masive în interiorul creierului, modificând compoziția materiei cenușii.

„Deși practica meditației este asociată cu un sentiment de pace și relaxare fizică, practicanții au susținut de mult timp că meditația aduce, de asemenea beneficii cognitive și psihologice care persistă pe tot parcursul zilei,” spune autorul studiului, Sara Lazar, cercetător senior al Programului de Cercetare neuroimagistică psihică MGH și instructor la Harvard Medical School în psihologie. „Acest studiu demonstrează că schimbările în structura creierului pot sta la baza unora dintre aceste îmbunătățiri raportate și că oamenii nu se simt mai bine doar pentru că petrec timp relaxându-se.”

Sue McGreevey de la MGH scrie: „Studiile anterioare din grupul condus de Lazar au găsit diferențe structurale între creierele practicienilor cu experiență în meditație și persoanele fără antecedente în ceea ce privește această practică, observând îngroșarea cortexului cerebral în zonele asociate cu atenția și integrarea emoțională. Dar aceste investigații nu au putut demonstra că diferențele au fost de fapt produse de meditație.”

Toate aceste supoziții au fost valabile până în prezent. Participanții au petrecut în medie de 27 de minute pe zi practicând exercițiile de meditație, iar acest lucru este tot ceea ce a fost nevoie pentru a stimula o creștere majoră a densității materiei cenușii în hippocampus, parte a creierului asociată cu conștiința de sine, compasiunea și introspecția.

McGreevey adaugă: „reducerile în nivelul de stres au fost, de asemenea, raportate de participanți, fiind corelate cu scăderea densității materiei cenușii din amigdala, care este recunoscută prin faptul că joacă un rol important în controlul anxietății și stresului. Niciuna dintre aceste schimbări nu au fost observate în grupul de control, care indică faptul că acestea nu au rezultat exclusiv din trecerea timpului.”

„Este fascinant să observi plasticitatea creierului și să constați că, prin practicarea meditației, poți juca un rol activ în modificarea materiei cerebrale și, astfel, putem îmbunătăți starea generală de bine și calitatea vieții”, spune Britta Hölzel, primul autor al studiului și cercetător la MGH și Universitatea Giessen din Germania.

Studiu: Feel Guide

***

Meditația poate reface materia cenușie a creierului în 8 săptămâni, conform unui studiu al cercetătorilor de la Harvard … alchimia internă vă poate aduce și alte beneficii, cum ar fi îmbunătățirea capacităților „psiho-somatice”, dezvoltarea privirii interioare și a auzului „interior”, antrenarea puterii de vizualizare detaliată și a proiecției și multe altele pe care vă așteptăm să le descoperiți alături de noi …

Alchimie Interna (NEIDAN) – INCEPATORI – 03 – 06 Sep 2015
Alchimie Interna (NEIDAN) – INTERMEDIAR – 03 – 13 Sep 2015

Facebook Comments

ddj2__.png

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment