≡ Menu

Povestea celui mai longeviv om din lume : a fost român și se pare că a trăit 148 de ani

matei-pop-osoiSe spune că în satul Osoi, din județul Cluj, ar fi trăit cel mai longeviv om din lume, Matei Pop, sau Maștei din Osoi. Autoritățile vremii nu ar fi știut despre acesta până în anul 1952 când datorită reorganizării teritoriale prin comasarea regiunilor au fost analizate și registrele de evidență a populației. Aflat în atenţia unor somităţi ştiinţifice, precum Ana Aslan şi I. C. Parhon, cazul bătrânului Maftei Pop din Osoi a fost ignorat pe nedrept, vreme de câteva decenii. Documente găsite recent în arhive arată că românul din satul Osoi ar fi trăit nu mai puţin de 148 de ani! O poveste unică, în spatele căreia se află dovada de omenie rară a locuitorilor unui sat din judeţul Cluj.

De când se știau în sat, generaţie după ge­neraţie, locuitorii din Osoi au avut grijă de Maş­tei ca de propriii lor bunici. „Omul nimărui”, străinul care trăia în sat pe când niciunul dintre cei în viaţă nu se născuse măcar, bătrânul Ma­tei, omul de care moartea părea că uitase, devenise unul de-ai lor. Nu era familie care să nu-l fi găzduit, o noapte măcar, pe prispa casei, nu era familie care să nu-şi fi rupt, cu toată foametea anilor de sărăcie şi de război, ceva de-ale gurii, ca să le îm­partă cu Matei.
O viaţă de pustnic

 

Străinul nu cunoscuse nici banul, nici con­fortul. Şi nici nu părea să dea vreo importanță acestor lucruri. A trăit toată viaţa ca un pustnic, mulţu­min­du-se cu puţinul pe care îl primea de la ceilalţi, mereu atent, să nu ajungă o povară pentru nimeni. Refuza tot timpul să doarmă în vreo cameră, într-un pat, „ca oamenii.” Vara dormea sub cerul liber, iar dacă ploua, se ascundea în vreun pridvor sau şură. Iernile le petrecea în vreun fâneţ mai ferit sau chiar în grajduri, lângă animalele ţăranilor din sat. „Se învelea cu o bundă, de era frig, iar ca să-şi pună sub cap nu cerea altceva decât o bucată de lemn!”, şi-l aminteşte badea Simion Găvruş, privind spre poiata din curtea sa, în care bătrânul a dormit de atâtea ori… Aspru încercat de traiul greu, Maştei avea o forţă ieşită din comun. „Era un om zdravăn, cum n-ai mai pomenit. Aşa, cât io cu Delu, încă mai bine, apoi înalt şi gros”, explică badea Găvruş, arătând spre Ale­xandru Duma, un vecin bine legat, în puterea vârstei. Bătrânii satului şi-l amintesc şi acum pe Matei cărând, la peste 100 de ani, corni grei de lemn dintr-o pădure aflată peste câteva dealuri de sat, la peste 4 kilometri distanţă!

1952 minus 1804

148 de ani. Un caz uimitor de longevitate, care făcuse ceva vâlvă înainte de moar­tea lui Maftei Pop, de vreme ce atrăsese atenţia unor so­mităţi precum Ana Aslan şi I. C. Parhon, a fost igno­rat în România vreme de mai bine de jumă­tate de se­col. Asta cu atât mai mult cu cât cercetări mai riguroase realizate la mo­mentul respectiv, ar fi pu­tut cer­tifica fără putinţă de contestare că Maftei Pop a fost cel mai longeviv om care a trăit vreodată pe faţa Pă­mân­tului. Există discuţii legate de un chi­nez care ar fi trăit peste 250 de ani, însă recordul „oficial” al lon­ge­vităţii îl deţine franţuzoaica Jeanne Cal­ment (1875-1997), care a trăit 122 de ani. După toate probabilită­ţile, Maf­tei Pop a trăit cu mult mai mult de atât…
Oricum, însemnările sa­vantului I. C. Parhon vin să întărească povestea extraordinară a „nemuri­to­rului” din Osoi. În ca­pitolul IV al cărţii sale „Bio­logia vârstelor. Cer­cetări clinice şi experi­men­tale”, Parhon se arată im­presionat de observa­ţiile făcute de specialişti pe vre­mea când trăia Maf­tei Pop. „Ca putere era tânăr şi era privit ca un fe­nomen. Avea o forţă mus­culară puţin obiş­nui­tă. A lucrat la maşina de treierat, maşină primi­tivă, pe care o învârtea cu mâna. Cu o mână trăgea cei doi bivoli puşi la jug. Ducea din pădure trei grinzi, în spinare, de la 2-3 kilometri depărtare, peste dealuri, până la 100 de ani. La 120 de ani, încă putea purta câte un lemn de 10-12 metri, de la 2-3 kilometri. Im­pre­sionează relieful muscular pe tot corpul: pectoralii, intercostalii, drepţii abdominali, cu fibrele apa­rente. Puls 92 pe minut, radiala nu este îngroşată, ten­siunea arte­rială 160 cu 80”, scrie, uimit, I. C. Parhon.

Care ar fi secretele longevităţii

„Adevărul e că pe vremuri, aici, la noi, în Osoi, s-a trăit sănătos. Numai câtă pădure şi câtă livadă avem noi aici, că vara, nici nu se mai văd casele de pruni!”, povesteşte tânărul fermier Alexandru Duma, amintindu-și de satul copilăriei sale. „Bunicul îmi povestea că dimineaţa, când dormea la noi în şură, îi ducea lui Maştei de mâncare o bucată de mălai, că aşa era pe atunci, şi un pahar de ţuică, să-l ţină până găta buna prânzul. În rest, oamenii mâncau pe atunci foarte simplu: un silvoiz făcut din prune fără zahăr şi poame uscate, grăunţe fierte şi lapte. Maştei avea o ulcică de lut, cam la un litru şi jumătate, umbla cu ea legată la brâu. Cum trecea prin sat, oamenii îl opreau şi îi mai turnau nişte lapte acru. Mâncarea simplă şi sănătoasă l-a ţinut atâta vreme în viaţă pe moş Maş­tei”, crede Alexandru Duma. „Şi păhărelul acela de ţuică bună, de la bunicul, Dumnezo să-l ierte.”
 

 

ddj2__.png

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment