≡ Menu

Fericirea peștilor

Zhuangzi ridiculiza adesea eforturile intense ale contemporanilor săi de a atinge nemurirea prin supunerea propriului corp la diverse practici ascetice. În același timp, el era preocupat de modul în care funcționează mintea omenească, atât de vastă, atât de misteriosă, dar, de multe ori, atât de confuză, că nu reușea să stea pur și simplu relaxată și să fie una cu fluxul marelui Dao.

În următoarea poveste îl vom observa distrându-se împreună cu prietenul său, Huizi, cu privire la modul în care el, Zhuangzi, ar putea ști vreodată ce știe un pește și cum ar putea să fie sigur că a reușit într-adevăr asta. Ideea desigur, se aplică în cele mai multe cazuri în care suntem siguri că „știm” ceva sau nu înțelegem experiența care presupune schimbare în mod constant și o continuă transformare, și pe care, în general, o numim viață.

Fericirea peștilor

Zhuangzi și prietenul său, Huizi, mergeau într-o bună zi, călare, prin Grădina Armoniei Perpetue. Conversația lor cuprindea subiectele cele mai variate, de la cât de frumoasă fusese vremea în ultimul timp, la arta de a prepara compozițiile preparatelor pe bază de plante pentru creșterea longevității. Huizi era de părere că se poate trăi, nu doar o viață lungă și sănătoasă prin ingerarea acestor formule, dintre care multe cuprindeau minerale otrăvitoare, dar chiar că se putea atinge și nemurirea. Zhuangzi, pe de altă parte, era de părere că ceea ce el numea „toată această goană după nemurire”, era o pierdere de timp și o nebunie totală.

„Suntem deja nemuritori,” îi spunea el prietenului său. „Atâta vreme cât suntem cu toții parte din marea fără sfârșit și în continuă transformare, numită Dao, nemurirea noastră este asigurată. Nu este nevoie să consumăm băuturi nocive sau să ne chinuim trupurile în contorsiuni ciudate și dureroase, cu singurul scop de a atinge nemurirea. Trebuie doar să ne trăim viața în armonie cu Dao și nemurirea se va manifesta de la sine.”

Dar Huizi nu era ușor de convins. „Dacă ar fi adevărat,” a argumentat el, „atunci fiecare neghiob care trăiește este nemuritor.”
„Dar așa este,” a răspuns Zhuangzi.

La un moment dat, traversară râul Hao. Mergând alene pe minunatul podul vechi, Zhuangzi îi spuse prietenului său, „Acești pești pe care îi vedem în apa de sub noi înnoată atât de liniștiți. Iată bucuria de peștilor.”
Huizi se întoarse spre el și zise: „De unde știi de ce se bucură un pește, doar nu ești pește!”
„Tu nu ești în locul meu,” a răspuns Zhuangzi, „cum se face că știi ce știu eu despre bucuria unui pește?”
„Ei bine,” spuse prietenul său, oarecum indignat. „Eu nu sunt tu, așa că nu știu ce știi. Dar, cu siguranță nu ești pește, așa că nu există nici un mod posibil în care să afli ce poate bucura un pește.”

„Bine, atunci,” spuse Zhuangzi, care se juca cu degetele încet, în apă, în timp ce peștișorii se apropiau încet să le ciupească. „Să ne întoarcem la începutul conversației noastre. Când m-ai întrebat: „Cum poți să știi ce bucură un pește,” știai că știu totul despre asta. Știam totul chiar de dinainte să trec râul!”
Ca de obicei, în urma unor astfel de conversații pe care le aveau mereu, Huizi rămase uitându-se îndelung la prietenul său, care își mișca încet degetele prin apă și chicotea amuzându-se.

Schimbul scurt și încântător de replici dintre Zhuangzi și prietenul său, bunul logician Huizi, demonstrează, cu siguranță, ce reprezintă fericirea pentru filosofi. Zhuangzi ar râde și ar spune, „Da, sigur. Dar de unde știi?”

Mărturisesc că la prima lectură mi s-a părut că Zhuangzi a „câștigat” dezbaterea, dar numai în virtutea unei prestidigitații ocolitoare, unei semantici îndemânatice – oferind sugestia că, pentru a încorpora premisa unei întrebări trebuie că premisa să fie afirmată. Cu toate acestea, deși totul poate fi foarte bine o altă fațetă a argumentării jucăușe a lui Zhuangzi, există sensuri mult mai profunde dincolo de asta.

Cum, atunci, nu știe Zhuangzi care este fericirea peștilor? Răspunsul, în parte, poate fi găsit în modul în care acesta descrie în ce constă fericirea: peștișorii înnoată liberi, lăsându-se în voia curentului. Peștii fac pur și simplu ceea ce sunt meniți ei să facă, iar acest lucru este fericirea lor.

Este atât de simplu. Ideea se încadrează în ceea ce Zhuangzi numește iluminarea evidentă, corectitudinea fiecărui lucru în parte, văzut din propria perspectivă. Nu este pur și simplu o chestiune de corectitudine să ai propriile opinii, deși se aplică, de asemenea, și această teorie, este însă vorba despre ceva mult mai natural, și anume că exprimarea naturii fiecăruia, reprezintă, de fapt, „dreptatea” lui. Raționamentul este evident. Și instructiv. Poate că nu reprezintă ceea ce noi, oamenii, credem că este fericirea, dar ilustrează faptul că fericirea pentru om este, în general, concepută ca ceva diferit, în funcție de definiția pe care fiecare și-o creează despre fericire. Iar oameni sunt toți, diferiți prin individualitate. Și cum suntem diferiți? Se pare că posibilitatea și capacitatea de a face alegeri, voința, este chiar natura noastră, exact ca instinctul natural al peștilor de a înnota, iar această capacitate este însăși sursa fericirii sau nefericirii noastre.

Sursa: Yang Sheng

ddj2__.png
{ 0 comments… add one }

Leave a Comment