≡ Menu

Există profesori periculoși de Qigong ? (I)

Profesorii de Qigong fără scrupule pot fi periculoși pentru bunăstarea, sănătatea, intelectul și spiritul practicanților.

Să luăm doar două exemple de persoane care donează sume mari de bani organizațiilor deși există multe altele de acest fel. Pericolul escrocilor stă în chiar farmecul lor special. Se pretind a fi cei mai buni prieteni, că le pasă de bunăstarea dumneavoastră și că „simt” ceea ce simțiți. Multe victime, chiar și după ce ei știu că au fost înșelate, încă îi adoră pe acești escroci.

Un guru bine-cunoscut se deplasa permanent într-un Rolls Royce. Adepții săi îi donau bani, în timp ce aceștia trăiau în sărăcie într-un ashram din Oregon. Nu impusese un cod moral adepților săi și bătăile pe care le aplica acestora au fost înregistrate pe o bandă video într-un ashram. A murit în închisoare.

==========================

N E I D A N
SEMINAR DE ALCHIMIE INTERNA

AVANSAT – 04 – 25 May 2017

==========================

O alta poveste celebră este despre un prizonier care practica controlul respirației. Fără a fi detectat putea face ca paginile unei cărți să se miște datorită faptului că reușea să sufle asupra lor fără a fi detectat. A pretins că este un creștin re-născut și a convertit mulți deținuți convingându-i că paginile dintr-o Biblie se mișcau, astfel, singure și i-a lăsat pe aceștia să creadă că este o „lucrare” a Duhului Sfânt. După ce a fost eliberat, a deschis o școală de Kung Fu și a avut un număr mare de adepți datorită presupuselor sale puteri mistice. A devenit celebru și a fost chiar invitat în Egipt pentru a-l trata pe Anwar Sadat. Un om bogat a fost convins să doneze sume mari de bani acestui șarlatan care a început să-și petreacă ore întregi meditând în camera lui. Sora donatorului a devenit suspicioasă și l-a angajat pe magicianul Randi pentru a investiga acest artist al artelor marțiale. Unul dintre trucurile lui presupunea mișcarea unei bancnote de un dolar aflată sub un acvariu pe care o deplasa suflând într-un spațiu mic aflat între acvariu și masă. Randi i-a distras atenția și a mișcat acvariul astfel încât să nu mai existe nici un spațiu între acesta și masă. Artistul de Kung Fu nu a putut face ca bancnota să se miște. Randi a suflat apoi în mica fantă, care acum se afla în direcția sa. Artistul a crezut că Randi este un Maestru și a vrut să studieze cu el. Acest șarlatan a convins, de asemenea, pe unii dintre studenții săi să îi facă rost de arme. A fost în cele din urmă arestat și închis pentru posesie ilegală de arme. El a evadat din închisoare și se află încă în libertate. Această poveste a apărut într-o revistă populară Kung Fu.
Există multe exemple de maeștri de qigong din China și din alte părți care au folosit fotografii false, hârtie tratată chimic care ia foc și alte trucuri carnavalești pentru a-și impresiona adepții. Alte fenomene pot fi explicate cu ajutorul fizicii sau fiziologiei. De exemplu, pentru a convinge un student că îi injecta Qi, Maestrul presa puternic ochii elevului. Acest lucru ducea la observarea unor flash-uri luminoase, care erau interpretate ca fiind fluxul de Qi. Uneori studenții au fost cei care s-au folosit de trucuri pentru a impresiona necredincioșii în puterile Maestrului lor.

Practicile necorespunzătoare și excesive de Qigong și meditație pot provoca psihoze. Astfel de cazuri au fost documentate într-o carte despre experiența Kundalini. Astfel, în prezent, chiar există termenul medical de „reacție psihotică la Qigong” care figurează în manualul de diagnoză al Asociației Americane de Psihiatrie. Pericolele practicii excesive sunt bine cunoscute în China. Dr. Zhang Tongling, de la Universitatea de Medicină din Beijing, a găsit într-un studiu pe 145 de oameni că practicarea fanatică a Qigong-ului ar putea evidenția probleme psihice latente și produce halucinații. Aceasta conduce o clinică pentru practicienii obsedați de Qigong.

Preocupările intense legate de Qigong pot provoca practicanților devotați comportamente bizare și disfuncționale, cum ar fi cel de a evita sarcinile zilnice și neglijarea ambițiilor personale, astfel încât persoana respectivă nu își va putea atinge pe deplin potențialul.

Convulsiile pot apărea, de asemenea, în urma practicii necorespunzătoare sau excesive de Qigong sau meditație. Aceste crize devin mai ușor de indus odată cu practica. Unii maeștri consideră convulsiile o formă de extaz religios. Acest comportament ar trebui să fie investigat științific. Este mai frecventă la meditațiile din India, deoarece mulți profesori nu subliniază necesitatea de a pune limba pe cerul gurii pentru a conecta canalele Du și Ren, astfel încât excesul de energie să nu se blocheze în cap.

Practica necorespunzătoare sau tipul greșit de Qigong pot provoca multe probleme fizice, cum ar fi căderea părului, amețeli, dureri de cap, greață, dificultăți de respirație, etc. Concentrarea pe puncte de acupunctură poate duce la stagnarea Qi-ului și la alte probleme. Respirația necorespunzătoare poate crește sau scădea tensiunea arterială. Qigong-ul intens și posturile joase sunt contraindicate în timpul sarcinii sau în timpul menstruației. Persoanele cu artrită sau articulații sensibile nu ar trebui să practice anumite posturi. Mișcările blânde sunt mai bune decât mișcările statice pentru anumite boli, cum ar fi hemoroizii. Qigong-ul care creează căldură nu este potrivit pentru persoanele care suferă de o afecțiune de tip Yang fierbinte, cum ar fi inflamația. Posturile necorespunzătoare pot provoca dureri cronice, în oricare parte a corpului.

Practica corectă a Qi-gogg-ului poate provoca și altfel de probleme. Profesorul ar trebui să își cunoască bine elevii și să nu le recomande practicarea unui anumit tip de Qigong dacă acesta nu are voința îndeajuns de călită pentru a rezista tentațiilor. De exemplu, anumite forme de Qigong pot crește apetitul pentru mâncare și sex.

Pot apărea, de asemenea, probleme energetice, cum ar fi fluxul de Qi și sânge deranjat și stagnarea Qi-ului și a sângelui. Pot avea loc scurgeri de Qi autentic și flux necontrolat de Qi patogen. Un profesor ar trebui să fie capabil să recunoască și să trateze astfel de probleme, precum și oricare altele ar putea apărea.

Citește și: Există profesori periculoși de Qigong ? (II)
Sursa: Carole Zak

ddj2__.png
{ 0 comments… add one }

Leave a Comment