≡ Menu

Ce este și cum se realizează asceza și postul daoist (Bi Gu – 辟谷)? (V)

Toți studenții marelui maestru sunt excepționali. Aceștia cunosc informații detaliate despre existența, localizarea, funcționarea și caracteristicile exacte ale propriilor organe interne; despre modul în care sunt schimbate energiile interne și externe prin intermediul organelor și știu cum să se conecteze la energia cosmică și cum să o extragă. Prin urmare, nu au nevoie să își întoarcă vederea către interior (收视). Pe de altă parte, ceilalți practicanți sunt oameni obișnuiți ce doresc să obțină capacități similare, astfel încât fac un efort conștient de a privi în interior.

Nu există un termen de comparație referitor la dimensiuni când vine vorba de tehnica reîntoarcerii Shen-ului (收神) și a corpului (收身). Există Shi Shen (识神) și Yuan Shen (元神), iar în timpul practicii Yuan Shen este considerat maestrul, iar Shi Shen servitorul credincios, astfel că întreaga practică nu este o acțiune ușoară. Când se ia hotărârea conștientă de a posti se activează Shi Shen. Yuan Shen nu este neapărat de acord cu asta. Maestrul spune că este dificil să te culci seara cu stomacul gol, astfel încât trebuie să se folosească Shi Shen pentru a-l determina pe Yuan Shen să doarmă. Dimineața, Shi Shen îi spune lui Yuan Shen să miște intestinele, dar nu există nimic în intestinul gros, astfel încât Yuan Shen este, o dată în plus, nefericit.

Așadar, ce anume aducem înapoi atunci când vorbim de reîntoarcerea Shen-ului? Yuan Shen este controlat de Ling. Ling-ul nostru trebuie să fie clar (灵明) înainte de a începe postul (Bi Gu). Cu alte cuvinte, dacă Ling nu este clar, Bi Gu nu poate fi practicat. Mai întâi trebuie ca Yuan Shen să fie „alinat” și stabilizat (安定), dacă este cazul.

==========================

Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00

ÎNSCRIE-TE AICI

==========================

Dar ce este Yuan Shen?

Acesta se cristalizează sau apare atunci când practicantul este capabil să:

• Aducă înapoi corpul (收身), să îl facă fie extrem de mic, fie extrem de mare;
• Intre într-o stare de „a privi fără a privi” (视而不见)
• Stabilizeze corpul pentru ca Qi-ul să se coaguleze (身定气凝)

Atunci Yuan Shen va apărea. Doar după ce Yuan Shen se manifestă, Shi Shen poate orbita în jurul acestuia – fiind considerat un adevărat maestru. În aceste condiții, practicantul va primi un răspuns exact de la Yuan Shen, referitor la alegerea de a mânca sau nu.

Doar atunci când practicantul poate stabiliza cu succes corpul astfel încât Qi-ul să se coaguleze, poate începe cu adevărat să asculte inima. În acel moment, el trebuie să privească rapid în interior și să vadă dacă să continue postul sau nu.

Dacă nu, atunci va opri procesul și va mânca puțină hrană. Shi Shen nu se comportă prea bine – vrea să mănânce dar nu face pregătirile necesare. În timpul Bi Gu există un moment și o fereastră specială (时机) pe care practicantul trebuie să o caute. Dacă postește fără să fie conștient și trece de acest moment, atunci, așa cum spune Lao Tzu: „este că și cum ar cădea pe fundul văii și va fi foarte dificil să urce înapoi din nou”.

==========================

Curs Săptămânal
Qi Gong și Meditație
în fiecare joi, 18:00

ÎNSCRIE-TE AICI

==========================

Reîntoarcerea inimii interne (收心) presupune implicarea aspirantului într-un dialog cu inima fizică. Dacă primește răspunsul să se oprească și, cu fiecare idee și gând bătăile inimii se accelerează dincolo de normal, atunci răspunsul la întrebare este clar. Dar, imediat intervine Shi Shen și spune că procesul de post de 7 zile nu s-a încheiat și practicantul nu poate opri postul. Totuși, dacă apare o senzație de strângere în piept sau în spate, atunci practicantul trebuie să oprească postul și să consume ceva hrană imediat.

A reîntoarce Yi (收意) înseamnă ca practicantul să se trateze pe sine corespunzător și bine. A flămânzi înseamnă a abuza de sine și a fi lipsit de respect față de darul vieții. A se trata pe sine bine implică a-i trata bine și pe ceilalți, deoarece atunci nu îi împovărezi pe ceilalți cu problemele personale de sănătate.

În ziua doi, practicantul începe practicile descrise anterior: se conectează la Energia Cosmică, o trage în corpul său și apoi o transformă în Energie Existențială pentru corp. În timpul practicii Mersului Daoist, practicanții ce fac Bi Gu vor merge diferit față de normal, adică trebuie să-și rețină respirația pentru a permite mai mult timp Energeiei Cosmice să rămână în corp. Dacă practicantul reține respirația și pe gol și pe plin (adică inspir–reținere-expir-reținere), atunci nu va simți că îi este foame. Noaptea, practicantul poate face „Pașii Carului Mare” (七星步) pentru a se conecta la energiile externe. Va practica și exercițiul „Sferei Ba Gua” (八卦意球) pentru a direcționa Ling-ul în sferă, dar acest exercițiu va accentua senzația de foame. Pe scurt, practica Mersului Daoist și „Pasii Carului Mare” vor energiza practicantul.

Exercițiul Sferei Ba Gua

Pașii Carului Mare

Citește și:

Ce este și cum se realizează asceza și postul daoist (Bi Gu – 辟谷)? (I)

Ce este și cum se realizează asceza și postul daoist (Bi Gu – 辟谷)? (II)

Ce este și cum se realizează asceza și postul daoist (Bi Gu – 辟谷)? (III)

Ce este și cum se realizează asceza și postul daoist (Bi Gu – 辟谷)? (IV)

Ce este și cum se realizează asceza și postul daoist (Bi Gu 辟谷)? (VI)

Facebook Comments

ddj2__.png

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment