≡ Menu

Care sunt diferențele dintre stilurile externe și interne de qigong

Încă din secolul al 6-lea, au fost create multe stiluri de arte marțiale bazate pe teoria qigong. Acestea pot fi împărțite în stiluri externe și interne.

Stilurile externe pun accent pe acumularea qi-ului la nivelul membrelor pentru a ajuta corpul să se coordoneze cu tehnicile marțiale fizice. Acestea urmează teoria wai dan (a elixirului extern) din qigong, care de obicei presupune generarea de qi la nivelul membrelor, prin exerciții speciale. Mintea concentrată este utilizată în timpul acestor tipuri de exerciții pentru a energiza qi-ul. Această abordare crește rezistența musculară în mod semnificativ și, prin urmare, determină o creștere a eficienței tehnicilor marțiale. Qigong-ul poate fi de asemenea folosit pentru a antrena corpul să reziste pumnilor și altor lovituri. În cazul acestui tip de antrenament, qi-ul este dirijat astfel încât să energizeze pielea și mușchii, permițându-le să reziste unei lovituri fără să sufere efecte majore. Acest training este numit „cămașa de fier” (bu tie shan, 鐵布衫) sau „capacul clopotului de aur” (jin zhong zhao, 金鐘罩). Stilurile marțiale care folosesc antrenamentul wai dan qigong sunt în mod normal, numite stiluri externe (wai jia, 外家) sau qigong dur (gong ying, 硬 功). Shaolin Gongfu este un exemplu tipic de stil care utilizează wai dan qigong pentru arte marțiale.

Deși wai dan qigong poate ajuta artistul marțial să își intensifice puterea, există un dezavantaj. Pentru că wai dan qigong pune accent pe formarea masei musculare externe, aceasta poate duce la supra-dezvoltare. Acest fapt este cauza unei probleme numită „dispersie de energie” (gong san, 散 功), și apare mai ales când practicantul înaintează în vârstă. Pentru a remedia neajunsul, când un artist marțial extern atinge un nivel înalt de pregătire în qigong extern va începe să se antreneze în qigong intern, care este specializat în tratarea problemelor ce țin de dispersia de energie. De aceea se spune: „Shaolin Gongfu de la extern la intern”.

Qigong-ul marțial intern se bazează pe teoria nei dan (elixir intern). Prin această metodă, qi-ul este generat în organism mai degrabă decât la nivelul membrelor, iar acest qi este apoi condus către extremități pentru a le crește puterea. Pentru ca qi-ul să ajungă la nivelul membrelor, tehnicile trebuie să fie ușoare și utilizarea mușchilor trebuie să fie redusă la minimum. Antrenamentul și teoria nei dan qigong pentru artele marțiale sunt mult mai grele decât cele de la wai dan qigong.

Stiluri interne și externe

Cele mai multe stiluri martiale interne au fost create în munții Wudang (武當山) și Emei (峨嵋山). Printre stilurile populare se pot enumera Taijiquan, Baguazhang, Liu El Ba Fa, și Xingyiquan. Cu toate acestea, ar trebui să se înțeleagă că chiar și stilurile martiale interne, care sunt numite în mod obișnuit stiluri ușoare, trebuie să utilizeze în anumite ocazii forța musculară în timpul luptei. Asta înseamnă că pentru a avea putere în luptă qi-ul trebuie să fie condus către masa musculară și manifestat pe plan extern.
De aceea, odată ce un artist marțial în arte interne a atins un grad de competență în qigong-ul intern, el sau ea ar trebui, de asemenea, să învețe cum să folosească tehnicile externe. De aceea se spune: „Stilurile interne evoluează de la ușor către dur”.
Sursa: YMAA

ddj2__.png
{ 0 comments… add one }

Leave a Comment