≡ Menu

Atlasul corpului dezvăluie care sunt zonele în care simțim fericirea și rușinea

Culoarea galbenă arată regiuni unde senzațiile sunt intense în timp ce zonele albastre reprezintă senzațiile slabe în aceste imagini compozite. Piepturi pufăind de mândrie – și fericirea simțită din cap până-n picioare – sunt senzații fel de reale pe cât sunt de universale. Iar de acum putem face un atlas al lor.

Cercetătorii știau de multă vreme că emoțiile sunt conectate la o serie de modificări fiziologice, de la palmele transpirate ale candidaților nervoși la interviurile pentru obținerea unei slujbe până la pulsul ridicat care rezultă din auzirea unui zgomot ciudat în timpul nopții. Dar noi cercetări arată că stările emoționale sunt universal asociate cu anumite senzații corporale, indiferent de cultura sau limba indivizilor.

Să repetăm, cu mai mult sentiment

Mai mult de 700 de subiecți din Finlanda, Suedia și Taiwan au participat la experimente care au vizat cartografierea senzațiile lor corporale aflate în legătură cu emoții specifice. Participanții au privit cuvinte încărcate de emoție, clipuri video, expresii faciale și povești. Apoi au raportat care sunt zonele de pe trupurile lor, care se simțeau diferit față de perioada de dinaintea privirii materialului. Colorând două siluete generate de calculator – una care identifica zonele în care a crescut senzația corporală și cea de a doua care marca zonele în care aceeași senzație a scăzut – participanții au putut oferi cercetătorilor o bază largă de date care arată atât răspunsurile corporale pozitive și cât și pe cele negative determinate de emoții diferite.

Cercetătorii au descoperit astfel, zone distincte statistic pentru fiecare dintre emoțiile testate, cum ar fi fericirea, disprețul și dragostea, care au fost în concordanță, indiferent de naționalitatea respondenților. După aceea, cercetătorii au aplicat măsuri pentru a reduce riscul ca participanții să fi fost influențași de expresii legate de senzații specifice comune pentru mai multe limbi (cum ar fi limba engleză „cold feet” ca o metaforă pentru frică, reticență sau ezitare). Rezultatele au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences.

Deși fiecare emoție a produs o hartă specifică de senzație trupească, cercetătorii au identificat unele zone care se suprapuneau. Emoțiile de bază, cum ar fi furia și frica, au provocat o creștere a senzațiilor în zona de sus a pieptului, corespunzând probabil creșterii pulsului și ratei de respirație. Fericirea a fost singura emoție testată care a crescut senzațiile generale în tot corpul.

În ciuda diferențelor culturale și lingvistice, se pare că experiența umană fizică a sentimentelor este deosebit de consistentă chiar și în populații diferite. Cercetătorii cred că dezvoltarea în continuare a acestor hărți de senzații corporale poate avea ca rezultat într-o zi un nou mod de identificare și tratare a tulburărilor emoționale.

Sursa: Discover Magazine

Facebook Comments

ddj2__.png

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment